Discutii cu forme

- Azi e ziua...
- Da. Stiu.
- Si ... cum te simti?
- Ma zvarcolesc in imagini pustii si nu-mi gasesc locul in nici-o forma. Ma gandesc sa improvizez forme, dar nu stiu pe care sa o aleg. Nichelul imi curge in plamani si simt cum nu mai sunt. Tu ... cum iti traiesti timpul?
- Imi impletesc singuratatea in celula roz de la etaj ... . Merg cu privirea intre patru pereti si ma ratacesc numarandu-mi degetele.
- Hmm. Adio biogeneza?
- Nu! Nu, ma agat de orice curcubeu si merg, merg, merg mai departe.
- Pana cand ai sa mai tragi timpul dupa tine?
- Pana cand picaturile de lumina vor inceta sa mai cada pe gatul de meditatie al norilor.
- Tu mai poti zbura?
- Amintirile imi raman fidele pana la moarte.
- Mereu mi-am dorit sa pot zbura. O data m-am rugat: as vrea sa fiu un glonte, sa trec prin milioane de creiere, sa invat zburand ce e moartea ... .
- Si care e piedica?
- Poate ca eu ... nu sunt nebun?
- Poate ca esti nebun sa crezi ca nu esti nebun.
- Hmm.
- Poate ca nichelul ce-ti curge in plamani chiar este o piedica, sau poate faptul ca nu ti-ai gasit inca o forma in care sa evadezi?
- Crezi ca ... ?
- Da! Existi in acelasi timp pe mai multe planuri, dar nu ai o substanta. Aduna-te, de pe acolo, de pe unde ai mai ramas, incepi sa te destrami.
- Dar asta am fost intotdeauna ... o imaginatie .... ma reinventez.
- Si ai devenit vreodata ceea ce ti-ai dorit?
- Am devenit ceea ce s-a nimerit.
- O intamplare?
- Mai multe intamplari ce au format un tot ... sfaramat. Dar forma ta?!
- Eu sunt insasi forma. Poate chiar cea pe care o cauti.
- Azi e ziua?!
- Da! Azi e ziua ...
- Nu! Nu! Ma voi reinventa in asa fel incat sa nu am nevoie de tine.
- Tu te reinventezi ce se nimereste.
- Crezi ca tot ceea ce ... exista, are nevoie de tine?
- Nu ai inteles nimic. Sunt insasi forma ... sunt totul si nimicul ...
- Nimicul nu exista!
- Pentru tine nu exista, si asta pentru ca tu nu existi.
- Dar vorbesti cu mine ... iar eu iti raspund.